Mi-am upgradat instrumentele de aducere aminte a vacantei, care n-ar strica sa se intample in fiecare dimineata…

Acum ceva ani am inceput cu magnetii de frigider (nu am renuntat la obicei, dar am ajuns sa deschid usa fara sa ma mai uit la ei) si cu pungute si casolete de ingrediente aduse de prin tot felul de locuri (pe multe ajung sa nu le folosesc, ca mi-e mila sa rup punguta). Iar saptamana asta am dat peste o sticla de lapte exact pe gustul meu – inalta, zvelta, imbracata in imagini alb-negru din Paris, Londra, New York si Los Angeles. Orase in care am fost si un oras in care visez sa ajung.

Cred ca ar functiona si ca sticla de limonada/sirop de afine/ceai rece, dar pe mine ma face sa visez cel mai bine o cana de lapte fierbinte, cu cacao, condimente iuti si o lingurita de miere. Da, chiar si in toi de vara…

La sfarsitul saptamanii trecute am pus pentru prima oara mana – pardon, manusa – pe un stup. Nu stiu cate grade erau afara, dar inauntru (adica sub trening, sapca, ghete si costumul de apicultor – in care m-am simtit mai degraba ca un cosmonaut), transpiratia curgea ca la robinet.
Albinele bazaiau linistite (am aflat ca, [...]

Ultima oara ma plangeam de mancarea dubios de imbunatatita, inmiresmata si impachetata, din supermarketurile americane. Dar, intre timp, am dat peste Whole Foods Market – un lant de magazine de care auzisem chiar inainte sa ajung peste ocean (au aproape 300 de sucursale, majoritatea in Statele Unite, dar si in Canada si in Marea Britanie).

Sunt in vacanta in Statele Unite, intr-un mic orasel din Connecticut. Vremea e frumoasa, masinile mari si americanii prietenosi…

Asta cand apuci sa vorbesti cu ei, adica acasa, la supermarket sau in mall. Pe trotuar nu vezi tipenie de om (de fapt, trotuare nu sunt decat in centrul orasul), dar eu merg la cumparaturi ca acasa, adica pe jos, cu rucsacul in spate. Sperand sa nu ma calce vreo masina. Cu traficul inca n-am avut probleme, dar am impresia ca am intrat la o dieta pe care n-am ales-o (si tocmai luna asta, cand am sarbatorit finalul ‘jurnalului de dieta’). Am trecut pe lactate low-fat: am stat juma’ de ora sa caut un iaurt normal la cap si n-am gasit niciunul. Pana si cel grecesc e no-fat. Iar laptele e imbogatit cu omega 3, vitamina D, calciu si alte cele. Totul e imbogatit, inmiresmat si impachetat (am vazut catei de usturoi, decojiti, la casoleta). Daca maine gasesc mancare deja gatita, mestecata si digerata (rapid, cu ajutorul suplimentelor probiotice), nu m-as mira foarte tare.

Acum, ca mi-am spus oful, ma duc la culcare cu gandul la o salata mare de rosii, ceapa, castraveti, alaturi de felii groase de telemea de oaie…

Nu in cea Good Food (nu aveti loc cu totii, din pacate), ci in cea creata de Fatih Akin, in ultimul lui film, ‘Soul Kitchen’ (in mod sigur prindeti bilete; saptamana asta, in Bucuresti, filmul ruleaza la Studio, Cinema City Cotroceni, Hollywood Multiplex si Noul Cinematograf al Regizorului Roman, de la MTR).

Bucataria e boema, cheful e cutitar, patronul are hernie de disc si o relatie la distanta. Nu se poate sa nu te regasesti macar intr-una dintre povesti (eu am bifat trei din patru) si sa nu gusti comicul de situatie (iti gadila neuronii dupa o zi de alergat pe tastatura). Filmul a luat premiul special la Festivalul de la Venetia anul trecut si are o savoare speciala, chiar daca nu esti fan Good Food.

Deci dati recomandarea mai departe! Si nu uitati sa ne spuneti si noua cum se numea condimentul (fictiv?) din crema-desert. Am ras atat de mult, incat am uitat.

Printre biscuitii pe care i-am pregatit weekendul trecut la Street Delivery au fost si unii cu iz de turta dulce (reteta include miere si scortisoara), aspect atipic (stil chiftea) si potential de cameleon (pot sa inlocuiesti ghimbirul cu stafide si nuci, pentru o prajitura cu aroma de cozonac, sau poti sa renunti complet la zahar si sa folosesti doar miere, daca te preocupa dulciurile sanatoase).

Marti, la atelierul de la Carturesti, ne-am propus sa le aratam copiilor cum sa se joace cu fructe si legume. Adica am facut omizi din ciuperci, pinguini din vinete si omuleti din portocale.

De o saptamana si jumatate, nu ma mai satur de mazare.

Imagineaza-ti o plaja larga si pustie, o mare lina si un soare fierbinte la pranz, dar bland mai pe seara. Este jumatatea lui mai si te afli la Mamaia, Romania.

Zilele astea, cand imi bateam capul cu retetele de mic dejun (in curand vom renunta la rubrica, ca deja nu imi mai vin decat idei pentru supe si fripturi), am dat peste ‘Ghidul Gastronomic al Romaniei – Dulciuri de casa’, pe care l-a prezentat Elena in numarul de mai.