Mie nu-mi place deloc ghimbirul, dar nici nu m-am putut abtine sa nu incerc reteta de pe coperta din decembrie. Asa ca am facut ce imi place mie mai mult: am adaptat-o ![]()
Am inlocuit ghimbirul cu delicioase caise confiate. Adina nu s-a ingrozit chiar pe cat de tare pe asteptam eu ![]()
A durat cu totul 1 ora, dar dupa prima jumatate de ora a trebuit sa stea la congelator peste noapte. Asa ca nu este genul acela de desert pe care sa il poti manca imediat.
Iata si reteta adaptata:
340g caise confiate
150g de ciocolata neagra
568ml de frisca lichida
50g de zahar brun
50g fulgi de migdale
1 Se tapeteaza cu folie de plastic un bol de 1 litru, care poate fi bagat la congelator. Se taie marunt caisele confiate. Cu un cutit mare se taie 50g din ciocolata si se pun deoparte. Se masoara 450ml de frisca lichida intr-un bol, apoi se bate pana cand se tine. Cu o lingura, se incorporeaza in frisca caisel si ciocolata maruntita.
2 Se pune cu o lingura amestecul in bolul tapetat si se niveleaza la suprafata. Se acopera cu folie si se congeleaza cel putin 4 ore sau – mai bine – peste noapte, pana cand se intareste.
3 Se intinde folie de aluminiu peste o planseta de lemn, apoi se unge folia cu putin ulei. Intr-o cratita cu fund dublu, se incalzeste usor zaharul, fara sa amesteci, pana cand se topeste si devine un caramel auriu. Poti misca cratita putin, ca sa se topeasca uniform, daca este nevoie. Se ia de pe foc si se adauga fulgii de migdale. Se rastoarna peste folia de aluminiu, se intinde cu dosul unei linguri de metal unse cu ulei si se lasa deoparte sa se intareasca.
4 Se toarna restul de frisca lichida intr-o craticioara. Se rupe in bucati restul de ciocolata, se adauga peste frisca si se lasa la foc mic, amestecand pana se topeste ciocolata. Se lasa deoparte sa se raceasca.
5 Dupa ce s-a intarit caramelul, se rupe in bucati, lovindu-l cu un sucitor. Trebuie sa iasa un amestec de bucati mai mari si mai mici.
6 Dupa ce s-a racit sosul de ciocolata si s-a ingrosat suficient incat sa poata fi folosit drept glazura, se rastoarna pe un platou inghetata din forma de budinca. Se dezlipeste plasticul de pe ea. Se unge inghetata cu un strat de sos de ciocolata pe toate partile, cat mai uniform. Se adauga pe rand, cate un strat de sos, dupa ce se intareste cel dinainte, pana se foloseste tot sosul. Se presara bucatile de caramel si se pune la congelator pana se intareste. Pentru conservare la congelator, se inveleste in folie alimentara.
7 Se transfera la frigider cu 45 de minute inainte de a o servi.







Esti absolut grozava! Feicitari. Nu m-am inselat nicio clipa asupra ta. Ma felicit de fiecare data pentru asta. Poate ne vedem maine la Carturesti.
Cred ca iese si mai buna daca inlocuim caisele cu coji de portocala confiata tinute cateva ore in cognac.
O sa incerc sa fac reteta de Craciun…Sper sa iasa
HO-HO-HO!
As vrea sa intampin 2010 cu un astfel de tort pe masa, dar am o problema…nu reusesc sa gasesc fulgi de migdale…ce cu ce sugestii de inlocuitori sau locuri sigure unde gasesc, ma puteti ajuta? MULTUMESC!
Gasesti sigur la Kaufland, langa rafturile cu zahar si faina.
am servit minunatia de revelion. nu aveam caise confiate disponibile si nici timp sa mai ies la cumparaturi, am pus stafide tinute in coniac peste noapte. in loc de fulgi de migdale am folosit nuca nemaruntita, taiata bucati de dimensiuni diferite.
am servit cu fructe la cuptor cu aluat de firimituri (n-a fost ideea mea, dar ca sa fie toata lumea multumita). a iesit un festin…m-a incurajat sa incerc reteta dupa ce am vazut tortul la Antena 3…revista o cumparasem deja. multumesc!
As vrea sa fac si eu reteta, dar nu stiu ce intelegi prin frisca lichida. Poti sa-mi dai un exemplu?
Draga Brindusa,
Scuze pentru raspunsul intarziat, inca ne mai revenim dupa vacanta
Frisca lichida mai apare si sub denumirea de ’smantana dulce’, ’smantana pentru frisca’ sau ’smantana de gatit’. Se gaseste la hipermarket, in zona de lactate UHT (adica nu la frigider). Eu folosesc La Dorna sau President.
Dar, daca vrei sa simplifici lucrurile si ai o cofetarie prin apropiere (cu laborator propriu), poti sa cumperi frisca gata facuta (exista si cu zahar, dar si fara).
multumesc pentru raspuns