Reteta o am de la doamna Calinescu si povestile de familie spun ca pe vremuri framanta si 40 de rulori pentru aniversarile baietilor, la care veneau toti copiii din cartier.

Mai tarziu, cand baietii au plecat la facultate, doamna Calinescu a continuat sa prajeasca rulori si sa le puna pachet la tren, alaturi de o galetusa din aceea de iaurt, bine inchisa la gura, plina cu crema de vanilie.
Asa ca studentia lui Petrica si a prietenilor cu care a impartit chiria si viata de Bucuresti a avut lunar gust de goarne prajite cu crema de vanilie.

Prietenii intre timp s-au casatorit si au un baietel, iar sambata au venit la noi in vizita.
Asa ca m-am hotarat sa le fac o surpriza; cu atat mai mult cu cat ea a avut pofta de delicatesele din studentie cat a fost gravida si, cum planurile de-acasa nu se potrivesc cu cele din targ, nu am mai apucat sa ne vedem atunci.

[View with PicLens]

E important de stiut ca suporturile de tabla, cu o usoara forma conica, pe care se ruleaza goarnele, dateaza din anii ’80 si sunt „manufacturate” de domnul Calinescu. Dar sunt convinsa ca astazi se gaseste ceva asemanator si in comert.

Pentru aluat mai ai nevoie de:

3 oua
6 linguri de vin alb
2 linguri zahar
2 linguri ulei
faina cat cuprinde

Crema este delicioasa. Cand am gustat-o, am facut o scurta regresie emotionala in copilarie. Este exact crema de cremsnit pe care o facea bunica mea, al carei gust nu a mai reusit nimeni, nici macar matusa mea, sa-l reproduca, dupa ce bunica s-a dus.

4 oua
12 linguri zahar
1 litru lapte
6 linguri (pline) faina
½ pachet de unt
4 pliculete zahar vanilat.

Se freaca ouale cu zaharul si faina si se dizolva in jumatate din cantitatea de lapte rece. Cealalta jumatate se pune la fiert si se adauga apoi in amestec treptat. Compozitia se pune la foc mic si se amesteca incontinuu pana se ingroasa. Se ia oala de pe foc si se incorporeaza treptat untul si zaharul vanilat (fara sa fie pe foc). Eu am mai bagat putin blendarul in ea ca sa o omogenizez perfect. Se lasa la rece pana a doua zi.

Pofta buna!